Page 2 of 2

Michael Haulică – Trinity (fragment din romanul Transfer)

William Lotek Sendai-Seven mai priveşte o dată, recunoscător, posterul cu William Gibson, îşi desprinde sticul pe care îl păstrează întotdeauna la gît, pe un şnur de piele, îl înfige în unitate şi salvează blogul.

Din stradă se aude – pentru a cîta oară? – glasul sidirromului:

— Aaard sidiuri! Aaard sidiuri!

Două case mai încolo, chiar sub ferestrele lui Sandii, William Sandii Zeiss-Ikon pe numele ei de gibson, cişmeaua picură leneş, stropii se preling spre pămînt, elastici, aşa face apa asta groasă, dacă ar avea mîini şi picioare s-ar ţine strîns de gura ţevii, parcă ştie că, odată căzută în pulberea de pe stradă, aceasta o va înghiţi de parcă nici n-a fost. Apoi, brusc, ţîşneşte şuvoi, ca şi cînd o mînă nevăzută ar fi învîrtit robinetul înţepenit de ani şi ani, şi acum e rîndul apei să-şi rîdă de colb, să-l transforme în noroi, să-l întindă, să-l răsucească, să-l împingă la vale. Pe poarta casei iese o arătare neagră care, în aceeaşi clipă, din aerul încins, din apa curgînd, se materializează lîngă cişmea. E Trinity, pisica aia ţicnită pe care o ştiu toţi, aia care mănîncă ciorbă, aia care adună chiştoacele din scrumiere, aia care, la opt dimineaţa, la unu, la şase şi la unşpe noaptea zbiară miu! miu! miu! miu! pînă vine cineva la ea şi îi dă să mănînce. În timp ce mănîncă mormăie, scuipă, pufneşte şi nimeni nu îndrăzneşte s-o deranjeze, nimeni, nici Matrix Reloaded, nici MP3, motanii negri-tuci, cu cîte o mustaţă albă, care-şi fac şi ei veacul pe-acolo, poate chiar la Sandii, cine ştie? Pisica întinde o lăbuţă spre jetul de apă, vrînd parcă să-l agaţe, să fugă cu el undeva, într-un loc numai de ea ştiut, întinde şi cealaltă lăbuţă, nu, nu vrea să fugă cu şuvoiul, vrea doar să bea. Pînă la urmă intră cu totul sub jet, cu gura deschisă, jucîndu-se cu el, ţopăind cu apa curgînd pe ea, e udă fleaşcă şi de la o fereastră se aude un glas de femeie:

— Fă ţicnito! Ţie nu ţi-a spus nimeni pînă acum că eşti pisică şi pisicilor nu le place apa? Uită-te la motanii ăia, îi vezi? Nu-i vezi, normal. Ăia nu se cred cîini…

Sandii? Sandii să fie? Nuuu…. Nu poate fi ea. Sandii stă în casă, cu tastatura pe genunchi, scriindu-şi romanul, ăla din care pîrleşte în fiecare zi cîte un capitol, ăla pe care-l adună colecţionarii, aspiranţii la statutul de gibson şi bogătanii care-şi construiesc pereţi de sidiuri.

E zăpuşeală, e vremea pîrlitului, a arsului, e ora la care prin Cuiburi se adună lansatorii frecîndu-şi mîinile, mîngîindu-şi buzunarele, „să vină sidiurile, să dăm cu ele-n populaţie!”. Şi sidiurile vin, tot vin, îşi descarcă marfa în reţea, năvălind apoi prin sîrme în monitoare sau direct în creierele mufiştilor deja dependenţi.

Unii pîrlesc materialul, alţii îl ard pe sidiuri, alţii îl lansează în reţea, alţii îl citesc, îl comentează. Aşa merg lucrurile. Aşa merg lucrurile în lumea profeţită de William Gibson – după unii, după ceilalţi lumea asta n-are nici o legătură cu el, lumea fiind mult mai caldă, mai luminoasă, mai acceptabilă.

În perioada 7-16 ianuarie, romanul Transfer este inclus, împreună cu celelalte două volume ale seriei de autor Michael Haulică (Madia Mangalena şi Aşteptînd-o pe Sara), într-un pachet promoţional care poate fi achiziţionat cu o reducere de 40%, la doar 60 lei (faţă de 100 lei, preţul de librărie), de aici.

Un interviu cu Emil Duhnea

Emil Duhnea, între oglinzi paralele

Emil Duhnea, care a debutat în noiembrie în seria Millennium Novella cu Fără zei, fără stăpîni, a acordat un interviu Revistei de povestiri, în care povesteşte despre sine, despre începuturile sale într-ale scrisului, despre pasiunea sa pentru Nicholas Cage, dar şi despre geneza nuvelei sale:

Fără zei, fără stăpîni” nu a pornit de la o idee SF, ci a început ca o povestire mult mai scurtă în care îmi propusesem să explorez nesiguranţa în raport cu umanitatea. […] În povestirea iniţială, conflictul era unul interior al protagonistului Reim, care încă se găseşte într-o formă adaptată în text. […] Fiindcă textul iniţial era mult mai scurt şi mai diferit, cu un conflict principal interior, încercasem să sintetizez abstractul în motivul întrebării „ce face omul?”, folosită de guvernanţii Oraşul Rubiniu drept instrument de propagandă.

În nuvela dezvoltată, întrebarea păstrează un rol central şi mă folosesc de ea în diferite contexte pentru a explicita o poziţie diferită în care se află restul personajelor din poveste, însă acum serveşte mai mult ca un alt instrument într-o intrigă dezvoltată în acţiune dramatizată şi prezentată cititorului: iniţial, concentrându-mă doar pe conflictul interior al lui Reim, încercasem să mă feresc de vreun conflict exterior direct (şi asta încă se resimte, cred, pentru acei cititori care mi-au spus că pe alocuri „merge încet” acţiunea), iar o foarte mare parte din intrigă se desfăşura „în culise”.

[…] Ca să revin şi la prima parte a întrebării, cum ziceam, adevărul este că nu am plecat de la o idee SF. Înainte să se concretizeze în vreun text de orice fel, povestirea iniţială menţionată îmi doream să fie de ficţiune istorică situată în America colonială din perioada pre-revoluţionară. O parte din elementele iniţiale au rămas, iar paralela cu experienţa americană este evidentă (cel mai clar în „oamenii roşii”, modelaţi explicit pe culturile anumitor popoare native Americii de Nord). […] Fiindcă am avut nevoie să ignor anumite constrângeri şi limitări istorice pe măsură ce îmi clarificam intenţia poveştii, şi pentru că nu avea sens să o transform în istorie alternativă, am ales să o remodelez într-un context SF, al stabilirii unei mici colonii pe altă planetă. Transformarea este radicală când mă gândesc de unde am plecat şi unde am ajuns, dar cumva mi se pare firească forma finală.

Gazeta SF 70: Narcopunk şi Miloş Dumbraci

A apărut noul număr – numărul 70! – al e-zinului Gazeta SF, unul dintre reperele constante ale publicisticii cu aplecare spre F&SF de la noi.

În acest număr, redactorul-şef al publicaţiei, Alex Lamba, scrie despre Narcopunk sau Fear and loathing in L2 de Mihai Alexandru Dincă:

Personajele au profunzime, nu sunt prea multe, echilibrul dintre numărul lor și întinderea nuvelei fiind respectat foarte bine, componenta SF este proeminentă, iar abuzurile narcotice nu deranjează, dată fiind ambianța. Nici multitudinea de elemente – cursa nebună, drogurile de origine extraterestră, fracțiunile mafiote și religioase, interplanul – nu îngreunează lectura, modul în care sunt introduse și rolul fiecăreia venind firesc în angrenaj. Un alt punct pozitiv îl reprezintă stilul narativ. Alegând să povestească la persoana întâi, s-a putut folosi foarte bine de autoironie, la fel cum și-a putut permite și câteva derapaje în emoțional, lucruri care au reușit, zic eu, să apropie cititorul de carte.

Şi concluzia:

lectura acestei nuvele a fost una foarte plăcută, iar cititorul de SF din mine și-a primit narcoticul pe care și-l dorea.

Tot Alex Lamba este cel care l-a luat la întrebări pe Miloş Dumbraci, care „dă din casă” despre felul în care a ajuns să publice Hoţul de moarte:

Istoria cărții este simplă: am scris mult, mult, mult, m-am adaptat la reacții și am devenit treptat mai bun, apoi am făcut un pachet de impact și m-a îndreptat spre editura pe care o vizam de la început. Am fost primit la Millenium cu brațele deschise de Horia Ursu și Michael Haulică, iar acum avem în față o carte nu tocmai mică (324 pagini), dar cert ”neagră și rea”, cum îmi place să o descriu. Și cu o copertă nemaipomenită. În 2015 am scris primul meu text, aici la GSF, în 2016 am debutat în volum fizic propriu: sunt un exemplu că se poate.

Mulţumim, Alex Lamba!

Un nou început

Începînd de la 1 ianuarie 2017, Millennium se înfăţişează cititorilor la o nouă adresă, cu o nouă faţă. Sperăm să fie pe placul vostru, clienţi fideli ai editurii din colţu’ hărţii, şi să ne vizitaţi cît mai des. Vă învităm de asemenea să ne transmiteţi observaţiile şi sugestiile voastre pe adresa office@edituramillennium.ro sau sub forma unor comentarii la această însemnare. Vă invităm, de asemenea, să vă notaţi adresa noului blog al editurii, unde vom încerca să vă ţinem la curent cu viitoarele noastre apariţii, cu planurile noastre de viitor, cu evenimentele la care vom participa sau pe care le vom organiza, dar şi cu tot ce se scrie despre cărţile noastre.

Vă aşteptăm aşadar în noua noastră casă şi vă urăm din tot sufletul… spor la cumpărături!

Newer posts »

© 2017 Millennium Newsblog

Theme by Anders NorenUp ↑