Author: admin (page 1 of 2)

Ofertă specială: trei autori români excepţionali

Dacă iubiţi literatura, dacă vă place să citiţi texte inteligente scrise bine, dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă F&SF-ul din România la ora actuală, nu puteţi să rataţi promoţia curentă de la Millennium. Trei titluri, trei autori, una mie două sute cincizeci de pagini, un total de 41 de povestiri, numeroase dintre acestea premiate, toate acestea pot fi ale dumneavoastră pentru doar 69 lei, adică cu 40% mai puţin decît aţi plăti pentru cele trei cărţi dacă le-aţi lua de pe raftul unei librării. Comenzile pot fi făcute aici.

După EFECTUL DE NAUTIL, iată cea de-a doua culegere de povestiri ce poartă semnătura Ioanei Vişan, una dintre vocile cele mai proaspete şi mai puternice din noua generaţie de autori de literatură fantasy şi science fiction din România. SECVENŢĂ DE ZBOR reuneşte povestiri apărute anterior în antologii şi diverse publicaţii, alături de altele inedite.

„Proza Ioanei Vișan atacă fără reținere și cu un real succes teme tradiționale ale SF-ului: universurile paralele, mutanții, insolitul de natură extraterestră, precum și diversele „accidente” generice posibile la granița cu fantasticul și mitologia.

Ioana Vișan are plăcerea de a demonstra că nu temele se învechesc, ci manierele de abordare; că vetustețea se cuibărește în scriitură, nu neapărat în fibra intimă a motivelor consacrate, acestea fiind lesne dispuse să revină la viață și să-și reia cursa vremelnic întreruptă, cu condiția să fie atinse salutar de harul unei interpretări noi. Modernitatea vine în cazul său din redesenarea personajelor tematice într-un cadru și într-o ținută, ambele, surprinzător de actuale, ceea ce reprezintă un gest cultural nu doar curajos, ci și scăldat într-o bună doză de umor și caldă ironie.”

Mircea Opriţă

Aparţinînd ca vîrstă şi, judecînd după cariera sa românească, ca orientare tematică aşa-numitei „generaţii JSF”, Costi Gurgu transcende graniţele acesteia odată cu expatrierea sa canadiană, reclădindu-şi un prestigiu de invidiat, de astă dată în cel mai puternic nediu concurenţial, spaţiul anglofon al literaturii F&SF. Cronicile de la Capătul Pămîntului este cel de-al doilea volum de povestiri al autorului, care a fost unul dintre oaspeţii de onoare ai Festivalului Sci+Fi din octombrie 2016, ocazie ce a prilejuit, de altfel reeditarea acestui volum.

Cititorul merită ca un scriitor de talent să se întoarcă şi de la capătul Pămîntului pentru a-i da seamă de puterea lui de creaţie. Cronicile exact asta fac, îi arată cititorului român toate direcţiile în care canadianul Costi Gurgu produce text literar. Pentru o mai uşoară orientare, cititorul se poate folosi de etichetele cunoscute: science fiction, fantastic, mainstream. Va înţelege că sînt doar convenţii necesare identificării unor elemente de conţinut din volum şi nu limitări critice ale creaţiei ca atare a lui Costi Gurgu, unitatea de stil şi forţa imaginarului acestuia fiind prezente de la început pînă la sfîrşit, indiferente etichetării. de la basm la horror, de la fantasy la science fantasy şi mainstream, Costi Gurgu poate totul şi scrie totul.

Cătălin Badea-Gheracostea

Lucian Dragoş Bogdan se numără printre puţinii scriitori români cu aplecare spre zona science fiction şi fantasy care şi-au construit o carieră după toate regulile, acordînd atenţie parcursului în egală măsură, nu doar scopului de a se vedea publicat, indiferent cu ce, indiferent unde. Chibzuinţa ardelenească se îmbină fericit cu o imaginaţie năvalnică şi o disciplină riguroasă, iar rezultatul e spectaculos de fiecare dată, fie că e vorba de-o scurtă schiţă sau de un roman. Volumul de faţă, o decantare la rece a esenţelor tari din prima parte a carierei sale literare, este cea mai bună dovadă în acest sens şi o excelentă introducere într-o operă deja prodigioasă.

A debutat în 1991 cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus și este prezent în antologiile Argos Doi (2015) şi Dincolo de orizont. Povestiri science fiction, Volumul 1 (2015). Volume publicate: Trilogie (Omnibooks, 2004), Zeul Kvun (Omnibooks, 2004), Frontiera (Diasfera, 2006), Vraciul de pe norul interior (Tritonic, 2014), Pînza de păianjen (Tritonic, 2014), Uneori, cînd visez… (Tritonic, 2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, Tracus Arte, 2015). A cîștigat Premiul RomCon 2015 pentru cea mai bună povestire („Dincolo de orizont”).

Dune: Trilogia Legendelor, ultimele exemplare

În cursul unui inventar de rutină în depozitul nostru, am descoperit o ultimă cutie cu seturi Dune: Trilogia legendelor (Jihadul Butlerian, Cruciada maşinilor, Bătălia Corrinului). M-am grăbit să le adaug ca fiind disponibile pe site-ul editurii, cu aceeaşi ofertă de reducere cu 35% care face ca, din cele trei volume masive, unul să fie gratuit pentru cel care va comanda tot setul (100 lei faţă de 155 cît e preţul de raft). Am dat deja o parte şi le-aş da şi pe celelalte. Dacă le vreţi, le puteţi comanda de aici.

Un interviu cu Mihai Alexandru Dincă

Gazeta SF publică un dialog între Alexandru Lamba şi Mihai Alexandru Dincă, autorul nuvelei Narcopunk sau Fear and loathing in L2, a cărei geneză ne e, în parte, dezvăluită în cuprinsul acestui interviu (care poate fi parcurs integral aici):

Alexandru Lamba: Dar despre Narcopunk sau Fear and loathing in L2 ce ne poți spune? De unde atracția spre lumea falsă a stupefiantelor? De unde ideea amestecului de hard-sf cu elemente Lovecraft-iene și cu picanterii narcotice?

Mihai Alexandru Dincă: O să încep prin a recunoaște că mai întâi am văzut filmul Fear and Loathing in Las Vegas și abia apoi am citit cartea după care a fost adaptat. Ambele m-au marcat profund, până într-acolo încât a ieșit din mine un fel de omagiu prin această nuvelă, dar nu numai lor. I-ar fi un omagiu și lui Lovecraft, prin anumite detalii, poate chiar și lui Arthur C. Clarke prin altele.

Hard SF-ul m-a marcat la primul contact prin verosimilitate, prin posibilitatea reală de a fi adevărat, doar că nu încă. Nu pot decât să indic realismul științific al lui Kim Stanley Robinson în privința asta, riguros până la ultimele detalii. Ce am scris eu e departe de fi așa ceva, dar am încercat să păstrez o rigurozitate în construcția lumii, mai ales în ceea ce privește funcționarea stației-colonie din punctul L2, cât și călătoria spațială la accelerația constantă.

Pe bătrânul gentleman din Providence îl simt tot timpul privindu-mi peste umăr. Nu îi place tot timpul ce mă vede scriind, cum probabil nu i-ar plăcea nici Narcopunk, sau nu imediat, în orice caz. Dar e acolo, veghind…

Acum cu drogurile… Lumea stupefiantelor nu e falsă, ba chiar e plină de adevăr. Pentru mine, drogurile reprezintă un subiect de studiu foarte interesant, mai ales în ceea ce privește relațiile dintre cultură și droguri. Relația dintre artiști și droguri este poate chiar mai complicată… S-a constatat că mamiferele au o afinitate pentru tot felul de substanțe cu virtuți de modificare a stării de conștiință. Preferatele mele sunt tutunul, cafeaua și alcoolul, în ordinea asta – substanțe poate banale, despre care lumea a uitat că sunt droguri.

O nouă promoţie: seria de autor Liviu Radu

În perioada 17-31 ianuarie, volumele Povestiri fantastice şi Vînzoleli nocturne de Liviu Radu, împreună cu monografia lui Florin Pîtea , O introducere în opera lui Liviu Radu, pot fi achiztiţionate sub forma unui pachet promoţional la preţul de 48 lei, aşadar cu o reducere de 40% faţă de preţul de librărie, de aici.

Apărută chiar în ziua în care autorul împlinea 60 de ani, culegerea Povestiri fantastice este un florilegiu al celor mai frumoase povestiri publicate de extraordinarul Liviu Radu în primele sale volume de povestiri: Spre Ierusalim (2000), Constanţa 1919 (2000), Babl (2004), Cifrele sînt reci, numerele-s calde (2006). Vînzoleli nocturne, cel de-al patrulea „romanţ cu Waldemar”, e ultimul segment al extraordinarei saga urban fantasy cu specific românesc din care mai fac parte Waldemar (2007), Blocul cîş (2008) şi După amiază cu bere şi zîne  (2009). Acestora li se adaugă monografia O introducere în opera lui Liviu Radu, în care Florin Pîtea analizează cu minuţia-i binecunoscută întreaga operă antumă a lui Liviu Radu, volum cu volum, şi apoi îl descoase pe autor, într-un amplu interviu, despre mecanismele şi geneza scrierilor sale.

Liviu Radu (1948-2015)

Liviu Radu (20 noiembrie 1948 – 17 octombrie 2015) a absolvit Facultatea de Automatică, secţia Calculatoare, din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti. A lucrat la Centrul de Calcul din Ministerul Agriculturii (1971-2004, conducîndu-l în perioada 1995-2004), apoi la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Române de Science-Fiction şi Fantasy. A debutat în 1992 cu povestirea „Faţa reală a planetei Marte“ în revista Quasar. A publicat povestiri și articole, este prezent în numeroase antologii. A tradus peste 40 de cărţi, printre autorii traduși fiind Neil Gaiman, Dean Koontz, China Mieville, Isaac Asimov, George R.R. Martin ș.a. A obţinut mai multe premii, printre care: Premiul Societăţii Europene de Science-Fiction şi Fantasy la Eurocon 2000 (Encouragement Award); Premiul Vladimir Colin (în 2001 și 2014); Premiul Ion Hobana 2011; Premiul Seniorii Imaginaţiei 2012; Premiul Galileo 2012 pentru întreaga carieră.

Bibliografie: Trip-tic (roman, Ed. Dacia, 1999); Spre Ierusalim (volum de proză scurtă, Ed. ALL, 2000); Constanţa 1919 (volum de proză scurtă, Ed. ProLogos, 2000); Opţiunea (roman, Ed. Pygmalion, 2004); Spaime (roman, Ed. Pygmalion, 2004; Nemira, 2014); BabL (volum de proză scurtă, Ed. Diasfera, 2004); Manipularea maselor – cazuri celebre din ultimul mileniu (non-ficţiune, Ed. Cartea de buzunar, 2005); Cifrele sînt reci, numerele-s calde (volum de proză scurtă, Ed. Diasfera, 2006); Waldemar (roman, Ed. Tritonic, 2007); Blocul cîş (roman, Ed. Tritonic, 2008); Povestiri fantastice (volum de proză scurtă, Ed. Millennium Press, 2008); După-amiază cu bere şi zîne (roman, Ed. Tritonic, 2009); Ghicit de seară (volum de proză scurtă, Ed. Tritonic, 2010); Lumea lui Waldemar (volum omnibus, Ed. Tritonic, 2010); Modificatorii (volum de proză scurtă, Ed. Millennium Press, 2010); Singur pe Ormuza (volum de proză scurtă, Ed. Millennium Books, 2011); Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade (roman, Eagle Publishing House, 2011); Vînzoleli nocturne (roman, Ed. Millennium, 2012); Armata moliilor (roman, Ed. Nemira, 2012), La galop prin piramidă (roman, Ed. Nemira, 2013), Înfruntarea nemuritorilor (roman, Ed. Nemira, 2014), Golem, Golem și alte povestiri fantastice (volum de proză scurtă, Ed. Nemira, 2014), Între cer și pămînt (volum de proză scurtă, Ed. Nemira, 2015).

Promoţii: ultima zi!

Azi e ultima zi a celor două promoţii în curs de la Millennium. Doar pînă la miezul nopţii mai primim  comenzi pentru cele două pachete promoţionale, setul de volume din seria de autor Michael Haulică şi cele două antologii editate de acelaşi Michael Haulică, ambele cu o reducere de 40% din preţul de librărie.

Dacă vreţi să ştiţi ce veţi primi, aruncaţi o privire la fragmentele din proza lui Michael Haulică publicate aici, aici, aici şi aici, sau citiţi o cronică a antologiei Dincolo de orizont (aici) şi cîteva cuvinte despre prima antologie a grupului literar Secţia 14 (aici). Iar apoi luaţi-vă inima-n dinţi şi portofelul la îndemînă şi comandaţi cele două pachete, dînd click pe imaginile de mai sus.

Iar pentru cititorii acestui blog, avem o ofertă şi mai bună, un soi de secret deal… Dacă veţi comanda azi ambele pachete promoţionale, vă facem o reducere suplimentară şi veţi plăti doar 100 lei pentru toate cele cinci volume. Iar taxele poştale le achităm noi!

Cuvinte de bine despre Martin Lake

La zece ani şi jumătate de la publicare, antologia Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri continuă să-şi găsească noi cititori şi să colecţioneze aprecieri:

Transformarea e genul de poveste care lovește direct la viscere, la un ghem de emoții primare, la pulsiunile despre care vorbește psihanaliza – sau cel puțin așa simt eu, că Eros și Thanatos joacă tontoroiul pe mormântul lui Voss Bender – și face asta într-un mod pe care aș tinde să-l numesc suprarealist dacă nu aș ști că se încadrează la new weird, o specie mai nouă a fantasticului care reprezintă încă o necunoscută pentru mine. Pe lângă calitățile literare, nuvela are o particularitate cu totul deosebită care m-a prins și mai tare în cadru: Martin Lake este pictor, un pictor cu un destin ieșit din comun, iar povestea transformării lui este întreruptă în puncte strategice de niște pasaje minunate pe care i le dedică un critic de artă. Unele din tabolurile lui Lake au note autobiografice evidente, iar criticul încearcă să deslușească misterele vieții lui interpretând din tablouri ce și cât poate. În paralel, naratorul ne prezintă evenimentele reale, iar noi vedem devenirea unui artist din trei perspective: viața reală, oglindirea acesteia în artă (asupra căreia avem propria înțelegere, fiindcă nouă ni se relevă întâmplările care i-au stat la bază) și percepția externă asupra ei, prin ochii criticului, care, evident, nu știe ce știm noi. Absolut fascinant.

Iulia Albota, despre „Cărţile anului 2016”.

Iar pentru cei care au citit antologia şi le-au plăcut poveştile din această antologie (semnate de Jeff VanderMeer, Nicola Griffith, Marian Coman şi K.J. Bishop), avem mai jos trei posibile recomandări care ar putea fi exact pe gustul lor.

Le găsiţi cu un simplu click pe titluri:

  • Nicola Griffith – Rîul liniştit (Premiul Nebula 1996) – seria Epic, Millennium, 2005;
  • Ann & Jeff VanderMeer (editori) – New Weird – seria Antologiile Millennium, Millennium, 2008;
  • Sebastian A. Corn – Iovik – seria Millennium Novella, Millennium, 2014.

La mulţi ani, Miloş Dumbraci!

Azi e ziua de naştere a lui Miloş Dumbraci. Născut la Rîmnicu Vîlcea în 1979, acesta a studiat la un liceu cu profil real, pepinieră de IT-işti şi ingineri, dar a ales calea armelor (Academia Tehnică Militară Bucureşti) şi în prezent „milităreşte” prin capitală. A debutat în februarie 2015 în Gazeta SF, iar de atunci a publicat numeroase proze SF şi fantasy în revistele Gazeta SF, Helion, Nautilus, Fantastica, Ştiinţă & Tehnică. În toamna anului 2016 a publicat culegerea de povestiri Hoţul de moarte şi nuvela Luizienii, ambele la Millennium.

Hoţul de moarte, care adună laolaltă cele mai bune dintre povestirile scrise de Miloş pînă în prezent, a fost de curînd „cartea lunii” pentru Blogosfera SF, un proiect foarte fain iniţiat de un colectiv de bloggeri pasionaţi de F&SF după o întîlnire cît se poate de interesantă desfăşurată la Romcon-ul de la finalul lunii octombrie. Fiecare dintre bloggerii participanţi a citit cartea lui Miloş şi a publicat ulterior o recenzie pe blogul propriu, indicînd însă şi opiniile colegilor de proiect. Iar concluziile au fost cît se poate de pozitive, după cum se poate vedea în citatele de mai jos.

Creațiile lui Miloș Dumbraci acoperă o gamă întreagă de subgenuri, iar melanjul reușit constituie o raritate, cel puțin pentru literatura de profil autohtonă. Singurele reproșuri sunt antropomorfizarea (excesivă) a AI-urilor și divinităților, precum și neîndemânarea în introducerea unor elemente expoziționale. De aceea, sunt interesat de cum o sa arate primul roman al autorului – subtilitatea și eleganța nu ar trebui să fie o problemă, pentru că nu mai există constrângerile date de scurtimea textului. De asemenea, sunt curios dacă densitatea calitativă se va menține la aceleași cote. (Assassin CG)

Fiecare povestire e mai mult decât o evadare, e mai mult decât un joc cu autorul în care scopul tău e să ghicești deznodământul și scopul lui e să te pună pe o pistă falsă. Fiecare povestire te provoacă să gândești, să-ți pui rotițele în mișcare, să te întrebi „cum ar fi dacă…?”. De fapt, fiecare povestire a fost ca o readucere aminte a motivelor pentru care m-am îndrăgostit inițial de genul SF&F: pentru că dincolo de fuga de realitate, dincolo de suspans, te provoacă să-ți pui întrebări, să-ți schimbi perspectiva, să gândești altfel pentru o vreme… sau poate, pentru totdeauna. (Jurnalul unei cititoare)

Una peste alta este un volum cu povestiri din arii diverse, cu lumi care mai de care mai diferită și care funcționează după propriile reguli / legi. Mă bucur mult că acest proiect a început cu Miloș. O fărâmă din fiecare povestire mi-a rămas în suflet la terminarea acestei cărți. Aștept cu nerăbdare următoarea carte scrisă de autorul vâlcean. (Nantan Lupan)

cum într-un volum de povestiri n-ai cum să ai pretenția să găsești doar povestiri pe gustul tău, eu unul mă declar pe deplin satisfăcut de Hoțul de moarte. Așa cum spunea și Laura nu demult, Miloș Dumbraci face parte dintr-o categorie rară de scriitori: este capabil să scrie în mai toate genurile și subgenurile, mișcându-se cu lejeritate și creând personaje memorabile indiferent că e vorba de fantasy, de SF „old-school” sau de cyberpunk, de post-apocalipse sau de călătorii în timp, ori de horror sau dark-fantasy. Aceste lucruri îl plasează pe Miloș Dumbraci, în opinia mea, pe primul loc în categoria „debutul anului.” (FanSF)

o să primiți câte un pic din toate când citiți povestirile lui Miloș Dumbraci. Și da, a avut dreptate. Avem gusturi similare. Cam 80%. Dar important a fost că nu m-am plictisit. Pentru că asta este un criteriu important atunci când citești ceva. Dacă creierul mi se plimbă pe câmpii în mijlocul unei fraze, atunci las cartea și nu mă mai apuc de ea. Vă invit să vă convingeți că am dreptate (sau nu). (Cu mintea la SF)

Nu doar bloggerii implicaţi în proiect au avut cuvinte de bine despre Miloş Dumbraci şi Hoţul de moarte. Alte opinii au venit de la Laura Sorin aka DreamingJewel, care s-a declarat o fană a lui Miloş şi în cele spuse la lansarea volumului, dar şi de la Kyo, unul dintre bloggerii de la CititorSF:

Hoțul de moarte este volumul de debut al unui autor promițător, poate cel mai promițător dintre debuturile ultimilor ani. Un scriitor dotat cu o imaginație fără frontiere și care refuză să se cantoneze într-un gen anume. Aici găsiți de toate: cyberpunk, dark (very dark) fantasy, inteligențe artificiale, realități virtuale, povestiri de război, prim contact. Remarcabilă mi se pare capacitatea lui Miloș Dumbraci de a crea lumi credibile și foarte amănunțite în oricare dintre genurile sau subgenurile în care scrie, o aplecare asupra detaliilor care dă substanță universurilor create. Și întrucât ori de câte ori creezi un univers nou ca scriitor lași în el o parte din tine sau mori puțin, ca să folosim o vorbă mare, mulți evită să se scufunde atât de adânc atunci când scriu o simplă povestire. Or tocmai asta face diferența dintre un scriitor ok și unul bun. (Biblioteca Babel)

Sunt povesti usor de digerat, dar nu lipsite de inteligenta, cu miza si idei originale, rasturnari de situatii si actiuni surprinzatoare, pe directie clasica, cu intrigi si planuri bine construite, ce reusesc sa fie transmise cu usurinta, si aici sunt sigur, pe intelesul oricarui cititor. […] Mi se pare un volum de povestiri excelent si este cu atat mai surprinzator cu cat sunt cuprinse povestirile din anul de debut al scriitorului. Nu stiu in ce directie o va apuca cu romanele si seriile ce sunt in plan, insa din punct de vedere al cadrului si ideilor expuse in povestiri, potential exista. Ramane doar la latitudinea scriitorului  (si a redactorului, nu?! ca de cele mai multe ori se uita si de el- si aratam cu degetul doar spre scriitori – it`s a team effort baby!) daca va reusi, sau nu, sa confirme. (CititorSF)

Nu-i chiar de colo ca un volum de debut să strîngă atîtea cuvinte de bine într-un timp atît de scurt după lansare. Îi urăm aşadar lui Miloş Dumbraci mult succes, sănătate şi inspiraţie, căci se pare că de cititori entuziaşti nu duce lipsă. La mulţi ani, Miloş!

Michael Haulică – Trinity (fragment din romanul Transfer)

William Lotek Sendai-Seven mai priveşte o dată, recunoscător, posterul cu William Gibson, îşi desprinde sticul pe care îl păstrează întotdeauna la gît, pe un şnur de piele, îl înfige în unitate şi salvează blogul.

Din stradă se aude – pentru a cîta oară? – glasul sidirromului:

— Aaard sidiuri! Aaard sidiuri!

Două case mai încolo, chiar sub ferestrele lui Sandii, William Sandii Zeiss-Ikon pe numele ei de gibson, cişmeaua picură leneş, stropii se preling spre pămînt, elastici, aşa face apa asta groasă, dacă ar avea mîini şi picioare s-ar ţine strîns de gura ţevii, parcă ştie că, odată căzută în pulberea de pe stradă, aceasta o va înghiţi de parcă nici n-a fost. Apoi, brusc, ţîşneşte şuvoi, ca şi cînd o mînă nevăzută ar fi învîrtit robinetul înţepenit de ani şi ani, şi acum e rîndul apei să-şi rîdă de colb, să-l transforme în noroi, să-l întindă, să-l răsucească, să-l împingă la vale. Pe poarta casei iese o arătare neagră care, în aceeaşi clipă, din aerul încins, din apa curgînd, se materializează lîngă cişmea. E Trinity, pisica aia ţicnită pe care o ştiu toţi, aia care mănîncă ciorbă, aia care adună chiştoacele din scrumiere, aia care, la opt dimineaţa, la unu, la şase şi la unşpe noaptea zbiară miu! miu! miu! miu! pînă vine cineva la ea şi îi dă să mănînce. În timp ce mănîncă mormăie, scuipă, pufneşte şi nimeni nu îndrăzneşte s-o deranjeze, nimeni, nici Matrix Reloaded, nici MP3, motanii negri-tuci, cu cîte o mustaţă albă, care-şi fac şi ei veacul pe-acolo, poate chiar la Sandii, cine ştie? Pisica întinde o lăbuţă spre jetul de apă, vrînd parcă să-l agaţe, să fugă cu el undeva, într-un loc numai de ea ştiut, întinde şi cealaltă lăbuţă, nu, nu vrea să fugă cu şuvoiul, vrea doar să bea. Pînă la urmă intră cu totul sub jet, cu gura deschisă, jucîndu-se cu el, ţopăind cu apa curgînd pe ea, e udă fleaşcă şi de la o fereastră se aude un glas de femeie:

— Fă ţicnito! Ţie nu ţi-a spus nimeni pînă acum că eşti pisică şi pisicilor nu le place apa? Uită-te la motanii ăia, îi vezi? Nu-i vezi, normal. Ăia nu se cred cîini…

Sandii? Sandii să fie? Nuuu…. Nu poate fi ea. Sandii stă în casă, cu tastatura pe genunchi, scriindu-şi romanul, ăla din care pîrleşte în fiecare zi cîte un capitol, ăla pe care-l adună colecţionarii, aspiranţii la statutul de gibson şi bogătanii care-şi construiesc pereţi de sidiuri.

E zăpuşeală, e vremea pîrlitului, a arsului, e ora la care prin Cuiburi se adună lansatorii frecîndu-şi mîinile, mîngîindu-şi buzunarele, „să vină sidiurile, să dăm cu ele-n populaţie!”. Şi sidiurile vin, tot vin, îşi descarcă marfa în reţea, năvălind apoi prin sîrme în monitoare sau direct în creierele mufiştilor deja dependenţi.

Unii pîrlesc materialul, alţii îl ard pe sidiuri, alţii îl lansează în reţea, alţii îl citesc, îl comentează. Aşa merg lucrurile. Aşa merg lucrurile în lumea profeţită de William Gibson – după unii, după ceilalţi lumea asta n-are nici o legătură cu el, lumea fiind mult mai caldă, mai luminoasă, mai acceptabilă.

În perioada 7-16 ianuarie, romanul Transfer este inclus, împreună cu celelalte două volume ale seriei de autor Michael Haulică (Madia Mangalena şi Aşteptînd-o pe Sara), într-un pachet promoţional care poate fi achiziţionat cu o reducere de 40%, la doar 60 lei (faţă de 100 lei, preţul de librărie), de aici.

Un interviu cu Emil Duhnea

Emil Duhnea, între oglinzi paralele

Emil Duhnea, care a debutat în noiembrie în seria Millennium Novella cu Fără zei, fără stăpîni, a acordat un interviu Revistei de povestiri, în care povesteşte despre sine, despre începuturile sale într-ale scrisului, despre pasiunea sa pentru Nicholas Cage, dar şi despre geneza nuvelei sale:

Fără zei, fără stăpîni” nu a pornit de la o idee SF, ci a început ca o povestire mult mai scurtă în care îmi propusesem să explorez nesiguranţa în raport cu umanitatea. […] În povestirea iniţială, conflictul era unul interior al protagonistului Reim, care încă se găseşte într-o formă adaptată în text. […] Fiindcă textul iniţial era mult mai scurt şi mai diferit, cu un conflict principal interior, încercasem să sintetizez abstractul în motivul întrebării „ce face omul?”, folosită de guvernanţii Oraşul Rubiniu drept instrument de propagandă.

În nuvela dezvoltată, întrebarea păstrează un rol central şi mă folosesc de ea în diferite contexte pentru a explicita o poziţie diferită în care se află restul personajelor din poveste, însă acum serveşte mai mult ca un alt instrument într-o intrigă dezvoltată în acţiune dramatizată şi prezentată cititorului: iniţial, concentrându-mă doar pe conflictul interior al lui Reim, încercasem să mă feresc de vreun conflict exterior direct (şi asta încă se resimte, cred, pentru acei cititori care mi-au spus că pe alocuri „merge încet” acţiunea), iar o foarte mare parte din intrigă se desfăşura „în culise”.

[…] Ca să revin şi la prima parte a întrebării, cum ziceam, adevărul este că nu am plecat de la o idee SF. Înainte să se concretizeze în vreun text de orice fel, povestirea iniţială menţionată îmi doream să fie de ficţiune istorică situată în America colonială din perioada pre-revoluţionară. O parte din elementele iniţiale au rămas, iar paralela cu experienţa americană este evidentă (cel mai clar în „oamenii roşii”, modelaţi explicit pe culturile anumitor popoare native Americii de Nord). […] Fiindcă am avut nevoie să ignor anumite constrângeri şi limitări istorice pe măsură ce îmi clarificam intenţia poveştii, şi pentru că nu avea sens să o transform în istorie alternativă, am ales să o remodelez într-un context SF, al stabilirii unei mici colonii pe altă planetă. Transformarea este radicală când mă gândesc de unde am plecat şi unde am ajuns, dar cumva mi se pare firească forma finală.

Gazeta SF 70: Narcopunk şi Miloş Dumbraci

A apărut noul număr – numărul 70! – al e-zinului Gazeta SF, unul dintre reperele constante ale publicisticii cu aplecare spre F&SF de la noi.

În acest număr, redactorul-şef al publicaţiei, Alex Lamba, scrie despre Narcopunk sau Fear and loathing in L2 de Mihai Alexandru Dincă:

Personajele au profunzime, nu sunt prea multe, echilibrul dintre numărul lor și întinderea nuvelei fiind respectat foarte bine, componenta SF este proeminentă, iar abuzurile narcotice nu deranjează, dată fiind ambianța. Nici multitudinea de elemente – cursa nebună, drogurile de origine extraterestră, fracțiunile mafiote și religioase, interplanul – nu îngreunează lectura, modul în care sunt introduse și rolul fiecăreia venind firesc în angrenaj. Un alt punct pozitiv îl reprezintă stilul narativ. Alegând să povestească la persoana întâi, s-a putut folosi foarte bine de autoironie, la fel cum și-a putut permite și câteva derapaje în emoțional, lucruri care au reușit, zic eu, să apropie cititorul de carte.

Şi concluzia:

lectura acestei nuvele a fost una foarte plăcută, iar cititorul de SF din mine și-a primit narcoticul pe care și-l dorea.

Tot Alex Lamba este cel care l-a luat la întrebări pe Miloş Dumbraci, care „dă din casă” despre felul în care a ajuns să publice Hoţul de moarte:

Istoria cărții este simplă: am scris mult, mult, mult, m-am adaptat la reacții și am devenit treptat mai bun, apoi am făcut un pachet de impact și m-a îndreptat spre editura pe care o vizam de la început. Am fost primit la Millenium cu brațele deschise de Horia Ursu și Michael Haulică, iar acum avem în față o carte nu tocmai mică (324 pagini), dar cert ”neagră și rea”, cum îmi place să o descriu. Și cu o copertă nemaipomenită. În 2015 am scris primul meu text, aici la GSF, în 2016 am debutat în volum fizic propriu: sunt un exemplu că se poate.

Mulţumim, Alex Lamba!

Older posts

© 2017 Millennium Newsblog

Theme by Anders NorenUp ↑