Dacă iubiţi literatura, dacă vă place să citiţi texte inteligente scrise bine, dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă F&SF-ul din România la ora actuală, nu puteţi să rataţi promoţia curentă de la Millennium. Trei titluri, trei autori, una mie două sute cincizeci de pagini, un total de 41 de povestiri, numeroase dintre acestea premiate, toate acestea pot fi ale dumneavoastră pentru doar 69 lei, adică cu 40% mai puţin decît aţi plăti pentru cele trei cărţi dacă le-aţi lua de pe raftul unei librării. Comenzile pot fi făcute aici.

După EFECTUL DE NAUTIL, iată cea de-a doua culegere de povestiri ce poartă semnătura Ioanei Vişan, una dintre vocile cele mai proaspete şi mai puternice din noua generaţie de autori de literatură fantasy şi science fiction din România. SECVENŢĂ DE ZBOR reuneşte povestiri apărute anterior în antologii şi diverse publicaţii, alături de altele inedite.

„Proza Ioanei Vișan atacă fără reținere și cu un real succes teme tradiționale ale SF-ului: universurile paralele, mutanții, insolitul de natură extraterestră, precum și diversele „accidente” generice posibile la granița cu fantasticul și mitologia.

Ioana Vișan are plăcerea de a demonstra că nu temele se învechesc, ci manierele de abordare; că vetustețea se cuibărește în scriitură, nu neapărat în fibra intimă a motivelor consacrate, acestea fiind lesne dispuse să revină la viață și să-și reia cursa vremelnic întreruptă, cu condiția să fie atinse salutar de harul unei interpretări noi. Modernitatea vine în cazul său din redesenarea personajelor tematice într-un cadru și într-o ținută, ambele, surprinzător de actuale, ceea ce reprezintă un gest cultural nu doar curajos, ci și scăldat într-o bună doză de umor și caldă ironie.”

Mircea Opriţă

Aparţinînd ca vîrstă şi, judecînd după cariera sa românească, ca orientare tematică aşa-numitei „generaţii JSF”, Costi Gurgu transcende graniţele acesteia odată cu expatrierea sa canadiană, reclădindu-şi un prestigiu de invidiat, de astă dată în cel mai puternic nediu concurenţial, spaţiul anglofon al literaturii F&SF. Cronicile de la Capătul Pămîntului este cel de-al doilea volum de povestiri al autorului, care a fost unul dintre oaspeţii de onoare ai Festivalului Sci+Fi din octombrie 2016, ocazie ce a prilejuit, de altfel reeditarea acestui volum.

Cititorul merită ca un scriitor de talent să se întoarcă şi de la capătul Pămîntului pentru a-i da seamă de puterea lui de creaţie. Cronicile exact asta fac, îi arată cititorului român toate direcţiile în care canadianul Costi Gurgu produce text literar. Pentru o mai uşoară orientare, cititorul se poate folosi de etichetele cunoscute: science fiction, fantastic, mainstream. Va înţelege că sînt doar convenţii necesare identificării unor elemente de conţinut din volum şi nu limitări critice ale creaţiei ca atare a lui Costi Gurgu, unitatea de stil şi forţa imaginarului acestuia fiind prezente de la început pînă la sfîrşit, indiferente etichetării. de la basm la horror, de la fantasy la science fantasy şi mainstream, Costi Gurgu poate totul şi scrie totul.

Cătălin Badea-Gheracostea

Lucian Dragoş Bogdan se numără printre puţinii scriitori români cu aplecare spre zona science fiction şi fantasy care şi-au construit o carieră după toate regulile, acordînd atenţie parcursului în egală măsură, nu doar scopului de a se vedea publicat, indiferent cu ce, indiferent unde. Chibzuinţa ardelenească se îmbină fericit cu o imaginaţie năvalnică şi o disciplină riguroasă, iar rezultatul e spectaculos de fiecare dată, fie că e vorba de-o scurtă schiţă sau de un roman. Volumul de faţă, o decantare la rece a esenţelor tari din prima parte a carierei sale literare, este cea mai bună dovadă în acest sens şi o excelentă introducere într-o operă deja prodigioasă.

A debutat în 1991 cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus și este prezent în antologiile Argos Doi (2015) şi Dincolo de orizont. Povestiri science fiction, Volumul 1 (2015). Volume publicate: Trilogie (Omnibooks, 2004), Zeul Kvun (Omnibooks, 2004), Frontiera (Diasfera, 2006), Vraciul de pe norul interior (Tritonic, 2014), Pînza de păianjen (Tritonic, 2014), Uneori, cînd visez… (Tritonic, 2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, Tracus Arte, 2015). A cîștigat Premiul RomCon 2015 pentru cea mai bună povestire („Dincolo de orizont”).

510total visits,2visits today