La zece ani şi jumătate de la publicare, antologia Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri continuă să-şi găsească noi cititori şi să colecţioneze aprecieri:

Transformarea e genul de poveste care lovește direct la viscere, la un ghem de emoții primare, la pulsiunile despre care vorbește psihanaliza – sau cel puțin așa simt eu, că Eros și Thanatos joacă tontoroiul pe mormântul lui Voss Bender – și face asta într-un mod pe care aș tinde să-l numesc suprarealist dacă nu aș ști că se încadrează la new weird, o specie mai nouă a fantasticului care reprezintă încă o necunoscută pentru mine. Pe lângă calitățile literare, nuvela are o particularitate cu totul deosebită care m-a prins și mai tare în cadru: Martin Lake este pictor, un pictor cu un destin ieșit din comun, iar povestea transformării lui este întreruptă în puncte strategice de niște pasaje minunate pe care i le dedică un critic de artă. Unele din tabolurile lui Lake au note autobiografice evidente, iar criticul încearcă să deslușească misterele vieții lui interpretând din tablouri ce și cât poate. În paralel, naratorul ne prezintă evenimentele reale, iar noi vedem devenirea unui artist din trei perspective: viața reală, oglindirea acesteia în artă (asupra căreia avem propria înțelegere, fiindcă nouă ni se relevă întâmplările care i-au stat la bază) și percepția externă asupra ei, prin ochii criticului, care, evident, nu știe ce știm noi. Absolut fascinant.

Iulia Albota, despre „Cărţile anului 2016”.

Iar pentru cei care au citit antologia şi le-au plăcut poveştile din această antologie (semnate de Jeff VanderMeer, Nicola Griffith, Marian Coman şi K.J. Bishop), avem mai jos trei posibile recomandări care ar putea fi exact pe gustul lor.

Le găsiţi cu un simplu click pe titluri:

  • Nicola Griffith – Rîul liniştit (Premiul Nebula 1996) – seria Epic, Millennium, 2005;
  • Ann & Jeff VanderMeer (editori) – New Weird – seria Antologiile Millennium, Millennium, 2008;
  • Sebastian A. Corn – Iovik – seria Millennium Novella, Millennium, 2014.

419total visits,1visits today